You are using an outdated browser. For a faster, safer browsing experience, upgrade for free today.

Reintegrare în familie

Proiectul de reintegrare a copiilor în familia naturală sau lărgită

De la debutul colaborării și până în prezent au fost sprijiniți un număr de 62 de copii și familiile acestora în vederea reintegrării. În cadrul acestui proiect pentru ca unii copii să poată reveni în familieau fost achiziționate materiale de construcție și s-a colaborat cu comunitățile locale în vederea construirii unei locuințe pentru familiile în cauză ori s-au achiziționat locuințe pentru ca copiii să poată beneficia de condiții corespunzătoare de creștere și dezvoltare la nivelul comunității și familiei. În unele cazuri s-a investit în renovarea sau extinderea locuințeleor, mobilarea și dotarea de bază sau în dezvoltarea gospodăriei familiei pentru ca părinții să-și poată dobândi autonomia financiară. De asemenea s-a acordat și în cadrul acestui proiect sprijin în produse alimentare și igienico sanitare pentru a acoperi nevoile de bază ale copiilor. În vederea prevenirii abandonului școlar și creșterii performanțelor școlare ale copiilor au fost achitate cheltuieli privind transportul școlar și s-au achiziționat rechizite școlare și articole de îmbrăcăminte/ încălțăminte în vederea echipării copiilor pentru școală.

Telefoane utile

Serviciul de Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare, Exploatare

0742 056 446

Help Line - Copiii singuri acasa

0800 070 040 http://copiisinguriacasa.ro

Linie gratuita de consiliere pentru parinti

0800 070 009

Asociația Telefonul Copilului

116 111

http://www.telefonulcopilului.ro

Un internet mai sigur pentru copii. Semnalarea cazurilor de violență prin internet se poate face accesând site-ul:

https://oradenet.salvaticopiii.ro

Protectia consumatorilor

https://infocons.ro

Numar unic national pentru copii

Serviciu gratuit

119

Linie telefonica gratuită pentru victimele violenței domestice

0800 500 333